Cu toate acestea, în cazul în care aceste capricii sunt legate de mâncare, apare întrebarea dacă merită şi cine comandă feluri sofisticate, plătind sume exorbitante, garnisite cu aur de 24 carate. Există restaurante care concurează în fiecare an la capitolul cel mai scump desert. Iată câteva dintre cele mai scumpe delicii dulci din lume, notează Rador.
Cea mai scumpă brioşă din lume costă 1.007 dolari, se vinde în Dubai şi conţine cacao italiană, boabe de vanilie şi aur de 23 de carate.
Cea mai scumpă gogoaşă costă 1.975 de dolari. Delicatesa poate fi găsită în Londra, este preparată din aluat de croissant, în care este adăugat ulei de şofran, boabe de vanilie de Tahiti, ciocolată specială şi fulgi din aur comestibil, fiind presărată cu şampanie rosé scumpă.
Cea mai scumpă budincă este în valoare de 35.000 de dolari. Desertul include şofran, aur de 23 de carate şi afine.
Cel mai scump chec cu fructe costă 1,65 milioane de dolari. Un maestru japonez în artă culinară ţine reţeta în secret. Tot ce se poate şti despre acest chec este că sunt necesare şase luni pentru a-l pregăti.
Cel mai scump tort din lume este în valoare de 74 de milioane de dolari. Această capodoperă conţine 4.000 de diamante, inclusiv un diamant roz de 5,2 carate şi un diamant galben de 0,4 carate, şi peste o duzină de diamante albe de 5 carate.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Zece lucruri pe care nu le ştiai despre mâncare
8 feluri de mâncare pe care să nu le comanzi niciodată la restaurant
Mâncarea perfectă: hrana şi enigmele minţii umane
Cum îi facem pe copii să fie cuminţi la masă? Oamenii de ştiinţă recomandă un mic truc